Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură a postat pe pagina sa informațiile și documentele necesare pentru depunerea de proiecte la următorul termen limită din 1 februarie 2019. La acest termen se pot depune proiecte la Componenta 1 Memorie istorică europeană și la Componenta 2 Implicare democratică și participare civică, măsura 2.1 Înfrățire între localități. Pentru Memorie istorică data de începere a proiectelor trebuie să fie în perioada 1 septembrie 2019 – 29 februarie 2020, iar pentru Înfrățire între localități data de începere a proiectelor trebuie să fie în perioada 1 iulie 2019 – 31 martie 2020.
Pentru termenul limită din 1 martie 2019 se pot depune proiecte la Componenta 2 Implicare democratică și participare civică, măsura 2.2 Rețele de orașe . Data de începere a acestor proiecte trebuie să fie între 1 septembrie 2019 și 29 februarie 2020.