Obiective
logo EpC
logo ump
mcin
 

În cadrul obiectivului global de a aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetăţeni, obiectivele generale ale programului sunt următoarele:
• să ajute cetățenii să înțeleagă mai bine Uniunea, istoria și diversitatea ei;
• să promoveze cetățenia europeană și să îmbunătățească, la nivelul Uniunii, condițiile de participare civică și democratică.
Obiectivele specifice urmărite la nivel transnațional sau dintr-o perspectivă europeană sunt:
• sensibilizarea publicului cu privire la memoria istorică, la istoria și la valorile comune, precum și la scopul Uniunii, și anume, promovarea păcii, a valorilor sale și a bunăstării cetățenilor săi prin încurajarea dezbaterii, a reflecției și a creării de rețele;
• încurajarea participării democratice și civice a cetățenilor la nivelul UE printr-o înțelegere mai bună a procesului de elaborare a politicilor Uniunii și prin promovarea oportunităților de angajament societal și intercultural și de voluntariat la nivelul Uniunii.
Caracteristicile generale ale programului Europa pentru cetățeni 2014-2020 sunt:
o Accesul nediscriminatoriu
o Caracterul transnațional și dimensiunea locală
o Dialogul intercultural
o Voluntariatul ca expresie a cetățeniei europene active

Ultimele știri

Eligibilitatea organizațiilor din Marea Britanie

21 August 2017

Pe pagina EACEA http://eacea.ec.europa.eu/europe-for-citizens_en, la secțiunea Programme guide, a fost postat un Addendum la Ghidul pro...

Inițiative cetățenești europene deschise

19 Iulie 2017

Pe pagina Comisiei Europene dedicată Iniţiativei cetățenești europene sunt în prezent deschise mai multe inițiative care au legătură cu...

Rezultatele selecției pentru Componenta 1 Memorie istorică europeană – 2017

29 Iunie 2017

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură a publicat pe pagina sa lista de proiecte selectate pentru Componenta 1 Memor...

Rezultatele selecției pentru Componenta 2 Măsura 2.3 Proiecte ale societății civile din 2017

29 Iunie 2017

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură a publicat pe pagina sa lista de proiecte selectate pentru Componenta 2 Măsur...

Rezultatele selecției pentru Componenta 2 Măsura 2.1 Înfrățire între localități – faza 1 din 2017

22 Iunie 2017

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură a publicat pe pagina sa https://eacea.ec.europa.eu/europe-for-citizens/select...

« »

 

Banner DGHome

Banner EACEA

Banner Portalul Participantilor

wallpaper house th